Nu ştiu de ce acum

când pentru mine

din umbre dragostea răsare

tu vii la mine

cu sufletul tău rece.

Poate că nu-i aşa 

şi tot ce văd mă-nşală.

În primăvara sufletului meu

natura-i în marea ei splendoare

dar viscolul şi gerul tău

încearcă s-o omoare.

Nu înţeleg de unde e atâta gheaţă

când primăvara-ţi stă în faţă 'ngenunchiată?

Poate că nu demult 

o vară prea fierbinte

era la tine-nsuflet

iar cu plecarea ei

te-a transformat în gheaţă

şi veşnicia ei doreşte să ţi-o lase.

De vei dori vreodată,

primăvara mea mereu te-aşteaptă

să-ţi dăruie căldură

ca să revii la viaţă

pentru că mai sper ca să devii

acel de care m-am îndrăgostit întâia dată.  

Octombrie 1990